Judeţul Tulcea ocupă jumătatea nordică a provinciei istorice Dobrogea, situată în extremitatea sud-estică a României, a cărui însemnătate vine din aşezarea lui la gurile Dunării şi ieşirea la Marea Neagră.

Comuna Jijila este una dintre cele mai mari comune al Judeţului Tulcea, fiind situată în Nord-Vestul acestuia, la distanţa de 69 km faţă de oraşul reşedinţă de judeţ.Din punct de vedere structural, suprafaţa comunei Jijila (ce cuprinde şi satul Garvăn) se încadrează în unitatea tectonică a munţilor Măcin (în extinderea lor Nord – Vestică).
Paralela 450 latitudine nordică taie judeţul Tulcea în partea centrală, iar meridianul 290 41′ 24″ longitudine vestică străbate oraşul Sulina, aflat la extremitatea estică a României.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei presupune două forme de relief distincte şi anume: prima formă e caracterizată prin ultimele ramificaţii ale Munţilor Măcinului, cu o altitudine de 40 – 80 de metri şi cu valori maxime în dealul Sărăriei- 152,1 metri şi dealul Mare cu 141,6 metri.
În cadrul reliefului hercinic se distinge o culme suprapusă extravilanului satului Garvăn şi o culme a extravilanului satului Jijila, cu o continuare spre Măcin. A doua formă de relief ce o găsim în zona Jijilei aparţine celei specifice Luncii Dunării.Clima nu diferă de celelalte aşezări de la Dunărea de Jos. Ea este temperat– continentală cu vânturi de la Nord, Nord– Est şi Nord– Vest. În general, condiţiile naturale de sol, climă şi relief au fost şi sunt favorabile dezvoltării agriculturii.
Din punct de vedere al resurselor de sol, în partea nordică şi sud-estică a comunei se găsesc aluviunile mâloasenisipoase ale Dunării, unde nu există resurse de substanŃe minerale utile, valorificabile. În restul comunei apar o serie de substanţe minerale îndeosebi roci ce pot fi exploatate în carieră. Cuarţitele sunt exploatate sporadic în carierele Orliga şi Gorgani, fiind utilizate ca piatră pentru drumuri şi pentru prepararea betoanelor cât şi pentru fabricarea produselor refractare. Rezervele estimate sunt mari şi se pot exploata în condiţii avantajoase. Granitul există din abundenţă în partea centrală şi sudică a comunei. Formaţiunile loessoide, formate în Pleistocenul mediu şi superior se găsesc pe mari suprafeţe şi constituie resurse enorme. În ambele localităţi ale comunei s-au exploatat substanţe minerale utile solide. La Jijila s-au extras cuarţit şi caolin. Cuartitul s-a scos din Cariera Orliga, aflată la 3 km sud-vest de Jijila şi 5 km nord-vest de Măcin. Sporadic şi artizanal s-a extras cuarţit şi de pe versanţii şi creasta Dealului Orliga.

Comuna Jijila s-a dezvoltat datorită unor proiecte demarate de administraţia publică locală care au fost finalizate şi implementate pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Din această cauză, satul Jijila este printre primul din judeţ care are reţea de gaze naturale, la care se adaugă o nouă reţea de alimentare cu apă potabilă, atât pentru Jijila cât şi pentru Garvăn. La toate acestea se adaugă doua şcoli noi construite cu fonduri europene amenajate şi dotate corespunzător.

Istoric

Ca locuire umană, localitatea Jijila şi hinterlandul ei prezintă urme arheologice care datează de mii de ani. Pe teritoriul comunei s-au descoperit vestigii getice din Hallstat (prima epocă a fierului) datate în secolele IV – III I.H.,  cu continuitate în perioada următoare, dar şi vestigii romane cu suprapuneri feudale timpurii. Documentele istorice privind localitatea Jijila sunt destul de puţine, problemă cu care se confruntă istoriografia noastră în ce priveşte istoricul multor aşezări dobrogene din perioada otomană.

Singurele menţionări le avem din hărţile militare şi din însemnările unor călători străini ce străbat Dobrogea în această perioadă. Se pare că satul a fost fondat de către tătarii din Crimeea pe la începuturile secolului al XVIII-lea. Însă, în timp, românii din Basarabia, intrată din 1812 sub autoritate ţaristă, vor imigra în număr mare prin 1817, obligându-i pe tătari să părăsească aşezarea. Comuna Jijila este o localitate străveche.

Prima menţionare documentară a localităţii Jijila o descoperim în harta rusească de război întocmită pentru Dobrogea în timpul războiului ruso-turc din anii 1828 – 1829. Agentul polonez Korsac, ce străbate aceste locuri  în 1849, găseşte localitatea Jijila ca făcând parte din plasa Măcin. Djidjila- iată cum o numeşte reputatul agronom Ion Ionescu de la Brad. Potrivit constatărilor sale, Jijila este o localitate populată la 1850 de români. În fondul tapiurilor otomane, localitatea apare sub denumirea de Cicila.

Zonă lacustră, cu ghiolurile rămase după desecare,Jijila constituie un perimetru specific pentru pescuitul sportiv. Acestui element de atracţie i se adaugă împrejurimile ce prezintă potenţial neexplorat pentru agroturism. Pe lângă aceste obiective turistice, comuna Jijila dispune de vecinătatea Parcului Naţional Munții Măcinului.

Cea mai apropiată localitate urbană este orașul Măcin, situat la o distanță de 8 Km de comună. Azi, comuna Jijila este compusă din următoarele: localitatea de reședință Jijila și din satul Garvăn.

Teritoriul administrativ al comunei Jijila se învecinează cu urmatoarele teritorii:  la nord-est teritoriul administrativ al comunei Grindu; la sud cu  teritoriul administrativ al oraşului Măcin;  la sud-est este teritoriul administrativ al comunei Greci iar la est se află teritoriul administrativ al comunei Văcăreni, la vest teritoriul administrative al comunei Smârdan..

În apropiere se afla două aglomerari urbane cu mare influenţă asupra celor două localităţi: municipiul Brăila, judeţul Brăila (24 km) şi municipiul Galaţi, judeţul Galaţi (20 km).

Localitatea  Jijila se învecinează la Nord cu satele Garvăn și Văcăreni, la Est cu localitatea Luncavița, la Sud cu orașul Măcin, iar la Sud – Est cu localitatea Greci, la vest localitate Smârdan.  Ca tipologie, satul vechi, care era grupat în imediata apropiere a bălții Jijila spre Dunăre se poate încadra în tipul satelor  compact adunate. De altfel și dezvoltarea ulterioară spre Vest și extinderea spre Nord și Sud în perioada primelor decenii ale secolului al XX-lea, au aceeași caracteristică  compactă.Dacă vatra veche ,nucleul inițial al satului, s-a grupat in jurul bisericii unde sunt amplasate şi majoritatea instituţiilor publice şi unde s-a conturat şi centrul civic prin amplasarea naturală a gospodăriilor, nu se inscribe îintr-o anumită ordine, tot ce s-a construit ulterior s-a făcut in baza unui plan de sistematizare, cu străzi drepte, ordonate, cu casele aliniate la drum.Deci satul modern are străzi rectangulare, spaţii dens locuite, o structura adunată.

Localitatea Garvăn  este situată în Nord-Vestul judeţului Tulcea, la 4 km de comuna Jijila, spre Sud-Vest.În partea de Nord-Vest se învecinează cu localitatea I. C. Brătianu si Grindu, la Est cu localitatea Văcăreni, iar la Sud-Est şi Sud-Vest cu localitatea Jijila.Până la ultima organizare administrativ-teritorială (cea din 1968) satul Garvăn aparţinea comunei Văcăreni, care a fost desfiinţată. Din anul 1968, satul Garvăn a rămas arondat comunei Jijila. Satul Garvăn este situat la intersecţia D.N. 22 Brăila-Măcin-Tulcea, cu D.N. I. C. Brătianu-Garvăn, fiind amplasat în zona de contact dintre Lunca Dunării si regiunea deluroasă a Dobrogei de Nord a Munţilor Măcin. În zona localitatii Garvăn nu se găsesc cursuri de apă permanente, iar apele fuviale de şiroire sunt dirijate spre Dunăre prin canale amenajate. În culmile situate la Vest de localitatea Garvăn ca şi în întreg promontoriul care se afundă în depozitele de luncă, aflorează roci mezometamorfice aparţinând Seriei de Megina străpunse de intruziuni de tipul granitoidelor şi filoanelor de dolerite. Roci cu caracter de colector pentru apele subterane pot fi rocile cristaline şi paleozoice ( colector de tip fisural ) în zonele falie sau intens tectonizate dar mai ales depozitele cuaternare din lunca Dunării ( colector de tip poros – permeabil). Colectori cu caracter local pot apărea în baza loessului în grohotişurile de panta constituite din roci dezagregate din fundament şi redistribuite prin circulaţia apelor fluviale în episoade torenţiale. Reţeaua hidrografică se caracterizează prin văi largi, colmatate, care curg către Dunăre sau către fostul lac Jijila. Prezenţa apei pe aceste cursuri se înregistrează sporadic, sub forma de torente, după topirea zăpezilor sau în perioadele cu precipitaţii abundente.